Blogul Headvertising

a fost un moment in viata mea cand aveam 8 ani. asta se intampla acum 20, deci nu-i nici o suparare. stateam in cartierul Prundu, fosta comuna periferica a Pitestiului. vecini, acordeonul seara la scara, seminte de floare, fratii peste, schimb de timbre si de casete video. prietenie.

20 de apartamente imparteau o scara de bloc iar familia mea impartea cu familia Burcea un perete comun. si seri la cafele si discuri cu Pink Floyd. daca noi eram intelectualii blocului, tata fiind subinginer, atunci ei erau occidentalii, domnul Burcea fusese plecat in Egipt si oricum avea pick-up Concert 2030, statie Sony, minge Artex si video.

cand eram mic nu prea intram la ei in casa cu totul, adica na!, intram pe hol, rezolvam cu ce treaba ma trimiteau ai mei si plecam. in hol vedeam in sufragerie, prin usa intredeschisa. vedeam un fotoliu si in spatele lui peretele vopsit in forma unei jumatati de scotian si a unui pachet de tigari More.

eram foarte intrigat de peretele ala, as fi vrut sa-l vad pe tot, mi se parea smecherie internationala! noi n-aveam nici video dar nici perete asa lucrat! nasol!

am mai crescut, am capatat dreptul de a intra in sufragerie si de a ma minuna de tot luxul vopsit pe perete.

un prieten de-al domnului Burcea, om nascut in Silistea-Gumesti, Teleorman, ii pictase sub auspiciile unui brief precis cam ceea ce era top pe vremea aia.

dupa 20 de ani am citit cartea lu' Eugen Istodor si am inceput sa imi amintesc. primul lucru a fost fix peretele. pictat, More, White Label, Sony, tot ce visasem eu cand aveam 8 ani am putut sa revad acum. cu ochiul de art director (ca nu ma mai rabda pamantul!) la fel se vad lucrurile. se vede precis "aspirationalul colectiv", acordeonul la care se canta Lambada si tatii ce jucau fotbal cu mingea Artex a domnului Burcea, dar numai pe iarba, sa nu se toceasca pielea!


(Tavi)