Da!

joi, februarie 12, 2009

Arte martiale la ICR.

Cu ceva timp in urma, invitat fiind, am avut onoarea sa combat teza tampita conform careia publicitatea strica artistii care lucreaza intr-o agentie sau care colaboreaza cu agentii; sau macar le dauneaza profund. Pentru ca, vezi bine, le scade continutul de angst din lucrari si le lumineaza paleta cromatica – da, a fost unul din reprosurile serii.

Si eu care credeam ca e mai bine sa traiasca dintr-o meserie conexa, in loc sa se faca revizori contabili, bibilotecari sau used-car-salesmen. S-a vorbit enorm de mult despre “exceptia Tolici” (cred c-a sughitat toata seara, saracul) si deloc despre Mungiu, desi e vorba cam de acelasi lucru si in cazul lui, nu?

S-a agreat totusi ca alcoolul e un inamic cel putin la fel de mare al artistilor ca si lucratul in publicitate. Altfel, a fost misto pentru ca am strans carti postale promotionale de la “plasticieni” – atasate, de la Noper si Borcescu, pe care nu ii cunosteam personal in prealabil.

Serban



3 comentarii:

Anca spunea...

“publicitatea strica artistii care lucreaza intr-o agentie sau care colaboreaza cu agentii; sau macar le dauneaza profund. Pentru ca, vezi bine, le scade continutul de angst din lucrari si le lumineaza paleta cromatica”
_______________________________________
Singura diferenta intre a fi artist lucrand in publicitate si a incerca sa traiesti din arta 100% (=a VINDE lucrari de arta) e ca in cazul doi nu mai ai nici o scuza pentru prostitutia/compromisurile la care oricum recurgi ca sa ti se vanda lucrarile. Din puctul meu de vedere, daca realmente vrei arta pura, e mai omenesc sa traiesti din publicitate si in timpul liber sa-ti faci valu’ cu lucrarile-ti de arta (pe care in felul asta nu mai trebuie sa le gandesti pentru vanzare).

Maestra Films spunea...

Nu s-a mentionat faptul ca lucrul in agentii le ia timpul si energia? Ca eu doar aici vad problema, inclusiv la Mungiu. Pe de alta parte, unuia ca Gondry pare sa ii fi folosit experienta din publicitate.

Tare as vrea sa stiu cine a emis-o pe aia cu angst-ul si paleta cromatica. Regula de trei simpla? La voi la agentie cit angst consumati pe ora/artist? Sa scrieti in fisa postului, sa stie oamenii dinainte... Angajati-i doar pe aceia cu paleta cromatica foarte sumbra, sa le ramina si lor pentru acasa niscaiva intunericime. Nu neglijati sa le dati spor de reducere a angst-ului. Sau, si mai altruist, reduceti-le salariul, spre binele lor artistic. Si, periodic, chinuiti-i inutil, le face bine la paleta.

Anca spunea...

Si pentru ca Serban e foarte modest si nu vrea sa-si faca reclama, am sa-i fac eu: fatza ai’lalta a problemei, artistii intrati in publicitate, care nu inteleg ca nu sta nici dracu’ sa-ti filosofeze pe afis si ca TV ad-urile gen Scorsese nu-s decat niste scurt metraje care sfarsesc inscrise la festivalul nepotrivit: Cannes-u’ publicitar instead of Cannes Film Festival – ceea ce, desigur, e o imbecilitate: rezulta un client care n-o sa vanda nici un capat de atza in plus datorita ad-ului aluia si un artist de care nici dracu’ n-are sa-si aduca aminte (afara de lumea din publicitate, NIMENI nu-ti zice nici “Sa fii sanatos.” pentru ca ai luat un premiu cu ad-ul X.) Din nou ma intorc la Alex Bogusky, care in ideea asta afirma de cate ori are ocazia “I hate advertising”, preferand o abordare de marketing creativ – cu amendamentul ca somehow CP+B castiga oricum tot ce se poate castiga.