Da!

marți, august 31, 2010

Un pranz la 2000 m.



Jumatatea neplecata in concedii a agentiei s-a suit brusc in 3 de 4x4 si a luat-o pe cea mai inalta “sosea” din Romania (DN 67C “Transalpina”)


Dupa Pasul Urdele (2145m) a cotit-o acana, pana la un platou cu altitudinea din titlu, unde a servit rodul muncii de acasa a dlui Neagu si a domnisoarei Popescu (adica jumatate din Rock’n’Roll)



In materie de BTL e considerata o performanta sincronzarea unui pranz cu evolutia a 3 reactoare care sa scrie pe cer initiala numelui companiei aflate in retreat, in cazul nostru litera “H”, cu perfecte unghiuri de 90 grade. Ceea ce inca o data demonstreaza inaltul profesionalism al echipei Neagu-Popescu.


Dupa care siesta s-a facut pe si mai misteriosul si nesemnalizatul “Strategic”, in sfarsit liber de zapada care ne-a oprit la timbildingul din mai. Daca mariti poza, punctuletul ala verde-inchis e “aparatorul” echipajului Cocea-Enache-Dragne-Popescu-Ioja.


Craciun, cum il stiti, semi-nud, in anticiparea accidentului nautic de a doua zi. Evident, nimeni in afara lui nu a mai cazut din barca.


Pentru ca a doua zi a fost livrata “surpriza nautica” cu largul concurs al caiacelor care poate ca v-au intrigat in posturile trecute de pe blog.



Nu, nu toata lumea a vrut sa ia parte la manevrele navale ale agentiei, dar unde-i lege nu-i tocmeala, cu atat mai mult cu cat esti cel mai junior account al agentiei.

luni, august 30, 2010

O autumnala tomnateca.



Cand aprinzi lumina in agentie la 4 dupa-masa, nu mai dai drumul la aerul conditionat dar dai drumul la stergatoare in drum spre casa, e clar – a cam venit toamna. Vestea buna pentru noi e ca se vor intoarce pasarile noastre calatoare din concediu (maine e ziua cu "B" - se intorc Besliu si Beldie) si dam iar drumul la treaba full speed ahead. Vestea buna pentru voi e ca o sa bagam iar carbuni pe blog si vom relua ritmul sustinut de postare care ne-a consacrat.

joi, august 26, 2010

Matache a facut 3D la scoala. In '72


Dupa cateva teste pe un soft "in trei dimensiuni" cu care o sa lucram niste 2D-uri, nemultumit de rezultate, expertul nostru in anaglife geometrice a scos din pivnita apartamentului manualul de capatai al efectelor halucinante in rosu si albastru.


Nu stie inca daca o sa-si faca soft-ul lui, pornind de la figurile geometrice generate de Georgel Rotariu, sau daca trece printr-o pasa tehnico-nostalgica. In ambele cazuri, nu-i tocmai bine.

miercuri, august 25, 2010

Panificatia noastra cea de toate zilele.


Dupa ce directorul nostru de creatie a constatat ca eficienta unui copywriter e net imbunatatita de consumul zilnic de covrigi, am appointat si un furnizor oficial; unul cu aplecare catre ideea de packaging, chiar si pentru umilii covrigi cu mac.

marți, august 24, 2010

Cauza si efect.


Craciun, fugind acasa cu calculatorul firmei. Spre surpriza noastra, nu ca sa il vanda in targ, ci ca sa termina montajele schitelor video pentru Santal (se pare ca pe bunica lui din partea mamei o chema de fata Stahanov)

Toate astea pentru ca…


Si cartita asta uriasa care se hraneste cu electricitate loveste in Rahova cam o data pe zi in ultima vreme. Urlete uriase se ridica spre cer de fiecare data, pentru ca nimeni nu salveaza nimic preventiv.

vineri, august 20, 2010

Poate faci moca Scoala ADC.

Acest post ar trebui sa aiba un “P” bagat intr-un cerculet, pentru ca e publicitate curata – rugati fiind de dra. Croitoru - care cohordoneaza Scoala ADCRO – sa o ajutam sa-si promoveze promotia.

Credem totusi ca e un gest crestinesc sa acceptam publicitate pe un blog despre publicitate avand in vedere ca e criza si ca nu ne indoim ca eventualii doritori de Scoala ADC ar prefera sa economisesca cateva sute de euro pe care probabil ca inca nici nu ii au.

Iata deci linkul care va poate aduce bursa ravnita, in caz ca o ravniti, dar trebuie sa va grabiti destul de tare – adica sa faceti ceva in weekend:

http://www.blog.scoalaadc.ro/concurs-facebook-cat-de-mult-imi-doresc-sa-ajung-la-scoala-adcro/

Are baba

In timpul unui deratizari a drive-ului "comun" (adresa la care se gaseste arhiva agentiei si pe unde se sharuiesc lucruri dubioase care nu incap pe mail) ne-am gandit de doua ori inainte sa radem definitiv folder-ul "pufu".
Ne gandim de doua ori si inainte sa spunem daca pungile astea sunt mega misto sau daca nu cumva sunt cele mai jenante si infecte demonstratii de Corel ever. Clar ceva pe la o extrema. Si clar pe-aici ar trebui sa ramana design-ul pentru produsul asta.
Exista o punga cu design lame prin magazine, ceva de pe la un FMCG baban, care s-a gandit ca daca tot cumpara fabrica din curte a unui baimarean, trebuie sa bage si niste bani intr-un redesign de ambalaj. Pentru genul asta de abordare, se potriveste o replica de-a lui Staiculescu, pe care o auzim adeseori la sedinte cu clienti: "Eu, daca ar fi compania mea, n-as face niciodata una ca asta." Pufuletii trebuie sa stea in pungi cu clipart-uri imprimate prost, asta le da "acreala". Sau cel putin, asa ne plac noua.















(la ora inchierii editiei, Gologan s-a dat in gat, spunand ca astea toate sunt pungi pe care le-a scanat el in ani de zile; si ca nu e de acord sa le sharuiasca pe blog. Bine. Our lawyers will contact your lawyers. Si poate ne intelegem cumva sa scoti de la naftalina si sacosile alea de la piata. De dragul polemicii, nu de alta.)

marți, august 17, 2010

Staiculescu nu se linisteste

A adus si Jeep-ul Willys. Restaurat cu piese originale, in perfecta stare de functionare, cum se zice. Dar nu se poate spune si "rulat in Germania". Si sigur nu putem pretinde ca suntem "primul propietar".

miercuri, august 11, 2010

In timp ce toata industria se duce inspre online

Dupa Ciubi, Branea a salivat indelung peste o colectie de vreo 30 de coli de Letraset pe care Gologan o scoate din cand in cand din dulap sa o arate la musafiri. In curand o sa postam logo-ul pe care Platon l-a bagat folosind metoda batraneasca de compunere prin transfer cu pixul.




Soimulescu si-a luat pe puncte Orange unicul telefon de baba de pe piata. Suna, da mesaje si, cum altfel, are lanterna.


"Stau in taxi zece ore pe zi, fac meseria asta de treizeci si unu de ani. Oglinda retrovizoare trebuie sa stea mai in stanga un pic. Pentru ca pe mine dreapta ma intereseaza sa vad." N-avem suficienta experienta sa-l contrazicem.

marți, august 10, 2010

Staiculescu, tu vrei sa-l aduci pe Terry in Romania?!



Noi cam asta banuim, ca vrea sa bage Head-ul in Dr Parnassus 2. Altfel nu ne explicam aparitia KTM-ului in agentie, alaturi de roata care da iluzii optice, doua kaiace si un Craciun in costum de neopren.



luni, august 09, 2010

S-a dat drumu la treaba

Am intrat in paine cu o campanie maricica pentru ING. Una pe care ni se pare ca am fost oribil de clienti cu casele de productie. Adica am vorbit cu mai multe, am cerut dezvoltari, iar dupa doua luni de scarpinat in cap, am ales una. Pe Multimedia Est, care era la a doua propunere de treatment si echipa. Deci, oricat de mult detestam ideea, a fost cu "licitatie". Om de baza in proiect o sa fie Shahar Bar - Adon, scenograf & regizor.


Care o sa lucreze cu cel mai rapid provider de costume de Mos Craciun din cati am cunoscut pana acum: Mihai Modalca. Care a produs, cu trei ani in urma, serialul nostru cu Consultantul ING.


vineri, august 06, 2010

Particular, ofer spre vanzare floor sticker confort 1, trei camere, subsol metrou.



Pentru UniCredit, un push pe Programul Prima Casa, sub bagheta inconfundabilului art si tata, Radu Soimuletul. Planul casei este prezent sau pe cale de dezlipire in statiile de metrou mai "traficate", si poate fi calcat in picioare de doritori, oricand intre orele 05:00 si 23:00 (in functie de statie, programul poate varia cu plus, minus 30 de minute, nu mai mult).

joi, august 05, 2010

Este Headvertising o agentie care apeleaza la clisee? Raspuns afirmativ.

Dovada, un set de "recunoasteri in munca" obtinute la diverse daciade din publicitate a ajuns in "zona tronuri", pe peretele dintre usile de la "femei" si "barbati".


Din pacate, un placement nu tocmai inspirat, pentru ca glumita asta, se stie, a fost facuta si prin alte agentii. Ne recunoastem fapta. Si speram foarte tare ca titlul postului sa nu fie primul lucru care o sa apara pe google la rezultate, cand ne-o cauta vreun potential client ca sa ne dea de lucru.

miercuri, august 04, 2010

Virala de 150 de pagini


Forwardata de Staiculescu acum ceva vreme oricui avea juma de ora sa se rada la niste comics-uri oribile. Daca n-ajunge si la voi (acum cica e pe la un prieten de-al lui din media), luati-o asap de pe net. Recomandam bookdepository.co.uk, in loc de amazon. Vine mai repede si e cu free shipping. Iar daca sunteti chitrosi, dati cu cardul pe betterworld.com si luati-o second hand.